Povestea tirbușonului accidental

– Vine, vine, se auzi o voce, acoperiți cioburile, acoperiți sângele! Unde-i cartonul? Iliușa, dă cartonul. Gata! Zîmbiți!

Toată lumea lucra de parcă făcea parte din Molodaya Gvardiya. Cu abnegație.

… Se întîmplau toate într-un octombrie al sfîrșitului anilor 90. Înainte de nunta fratelui meu. Ca studenți, am fost invitați la o manifestație social-culturală de încărcat vagoane. Avea manifestația un ușor iz financiar. Nu și electoral.

Un grup vesel de băieți, am plecat dis-de-dimineață nu-știu-unde. Sî încărcăm 3 vagoane cu lăzi de vin – Aligote, Sauvignon și Chardonnay, diferența fiind doar etichetele, în rest – absolut același vin și… plus la toate, cald, proaspăt turnat. Se va răci pînă-n Rusia. Și apoi, ei oricum nu pricep nimic…

Pe la prînz, băieți onești fiind, încă nu gustasem vinul pe care îl munceam. Aveam lîngă noi și un nene care era pus de proprietar să ne vegheze îndîrjit munca și abnegația. Totuși, a existat un moment în care omul se duse cu micul. Iar noi am decis să profităm.

Am luat o sticlă cu vin alb, l-am pus cu dopul într-un chiron întîmplător (neavînd tirbușon!), și am pocnit cum se pocnește din bici la hăit! Entuziasmul meu a făcut sticla cioburi, iar palma sîngerîndă precum un havuz. Culmea a făcut ca exact în acel moment supraveghetorul să se întoarcă de la gloriosul marș fiziologic efectuat prin tufe. Am reușit să văd MOBILIZAREA UNEI ECHIPE.

– Vine, vine, se auzi o voce, acoperiți cioburile, acoperiți sângele! Unde-i cartonul? Iliușa, dă cartonul. Gata! Zîmbiți!

N-ai fi spus niciodată că în acel moment sîngele de-a dreptul țîșnea. Un miez de pîine acoperea gheizerul și producea endorfine. Noi triumfam! Nimeni n-a descoperit isprava noastră. ERAM O ECHIPĂ! 🙂

ps. Pînă la urmă am gustat din acel vin și la cămin am dus o sacoșă. Iar eu am jucat rolul de vornicel la nunta lui frate-miu cu mîna bandajată avînd amintiri frumoase și stări de bine.