A ÎNDRĂZNÍ ~ésc intranz. (urmat mai ales de o propoziție complementară cu conjunctivul) A risca biruind frica sau jena; a cuteza; a se încumeta. Cine nu ~ește, nu izbutește. Să ~ească să nu vină. /în + sl. driznonti
Sursa: NODEX (2002)
TUPÉU ~ ri n. Fel de a fi al unui om obraznic; îndrăzneală obraznică. /
a avea un tupeu obraznic expr. (glum.) a fi obraznic, a avea tupeu
Sursa: Argou (2007)
Mi-am propus să îndrăznim (împreună) să definim aceste termene. Pentru că mi se pare că e o diferență mare între ele.
De ce am ajuns noi, un popor declarat (atenție, declarat) creștin în proporție de peste 90 %, să avem cu mult mai mult tupeu decît să îndrăznim? De ce nu ne lipsește adesea curajul de a avea tupeu și e deficitar tupeul de a avea curaj? În Ioan:16, la Cina cea de taină, Isus spune: ”…îndrăzniți. Eu am biruit lumea.” N-a zis: ”Aveți tupeu!”
Din start, nu am de gînd să învăț pe nimeni, nu sunt demn de asta, vreau să gîndim împreună, să cugetăm. Ai încercat vreodată să contabilizezi îndrăznelile tale și acțiunile de tupeu, să vezi care pe care? 🙂
Eu cred că a fi smerit este o îndrăzneală, pe cînd majoritatea dintre noi umblăm cu pieptul dezgolit, plini de mîndrie, plini de sine, cu mult tupeu. Și aici nu am în vedere că trebuie să fim ca moldoveanul din ”Miorița” cu căciula plecată, cu mijlocul frînt, plîngîndu-ne de milă unei oi. A fi umil e minunat. A fi SLUGĂ, ROB – asta-i umilitor. Bunăoară, conducerea țării noastre – e supusă celor mai puternici și mai mari, e vasală uniunilor și organizațiilor mondiale, rînjind binevoitor la vederea celor 30 de arginți, iar față de propriul popor – un topor. Și asta pentru că au tupeu să fure MULT, DESCHIS, au tupeu să încalce reguli, tot de ei elaborate, au tupeu să își mărească salariile, atunci cînd o educatoare la grădiniță abia de mai leagă tei de curmei (oficial), au tupeu să ridice mîinile în plen și să voteze legi, rînjind binevoitor la vederea celor 30 de arginți, au tupeu să nu vină în ședințe și totuși să-și ridice banii, au tupeu să-și ia mașini, case, blănuri pe contul nostru, au tupeu să ne mintă, privindu-ne drept în ochi.
De ce este lipsa de smerenie o problemă atît de mare? Dacă fiecare are o gîndire de tipul ”eu mai întîi”, sfărșim prin a face viața celorlalți mai dificilă și în final și pe a noastră. Or, a fi creștin adevărat înseamnă întotdeauna a privi spre ”celălalt”, nu spre sine.
Eu cred că a avea răbdare este o îndrăzneală. Cunoaștem cu toții: ”Graba strică treaba”. Vă rog să-mi spuneți și mie, de ce s-au grăbit aleșii noștri să boțească adoptarea cîtorva legi în doar cîteva zile, pentru a-și primi cei 30 de arginți de la străini? Vă spun eu: pentru că nu au îndrăznit să aibă răbdare. Au avut tupeul, însă, să fie surzi.
Eu cred că a-ți recunoaște propriile greșeli și a le mărturisi este o îndrăzneală. Pune mîna la inimă și recunoaște, cîți oameni ai întîlnit care vădit, cu mult tupeu, fac lucruri urîte, murdare și nu recunosc niciodată? Depunem flori atît la Ștefan, cît și la Lenin, cununăm, botezăm, dar nu suntem contra căsătoriilor homosexuale, slujim și lui Dumnezeu, dar și lui Mamona.
Eu cred că a ierta și a-ți cere iertare este o mare îndrăzneală.
Eu cred că a iubi în deplinătatea sensului este o mare îndrăzneală.
Eu cred că a dărui este o mare îndrăzneală.
Și cred că a te bucura sincer pentru celălalt este o mare îndrăzneală.
A îndrăzni nu înseamnă să nu ai frică. Laș să nu fii, asta-i important. Ori, adesea tupeul vine anume din lașitate.
Am să închei cu o vorbă tare drăguță de-a lui Robert Louis Stevenson: ”Curajul de zi cu zi are puțini martori. dar nu este mai puțin nobil doar pentru că nu există tobe care să bată în cinstea lui și pentru că nu sunt mulțimi care să îl aclame”.
Tu, ce crezi despre acest ”versus”?