Pentru că sunt de la țară, și-i mulțumesc Domnului că m-am născut la sat, de mic, din școală am avut ocazia să merg la cules. Mergeam toamnă de toamnă, fără excepție, de-i ploaie, de-i soare. Îmi făceam banii mei de școlar. Învățam să devin independent din punct de vedere financiar, învățam să-mi fac propriii mei bani din muncă. La cules era foarte vesel, acele timpuri fac parte din cele mai frumoase timpuri, fie că mergeam la brigadă la LidaIvanna sau la Prescornic sau la brigada școlară a dnei Valivacova, nu contează. Atmosfera era una mirifică. Noi creșteam!
Cîțiva ani mai tîrziu am mers la facultate. Și n-am mai prins timpurile cînd și studenții mergeau toamna la cules. Atunci mergeam noi pe unde era de cules, din proprie inițiativă sau la invitația prietenilor. Urmăriți un reportaj foto de la un cules-de-struguri session, Ciuciuleni, 2003.
Așa arată dealul de pe care culegeam, în grădina familiei Pojoga.
Față. Foarte expresivă. Unul dintre ajutoare.
Alt ajutor. Parte femeiască.
Alfa și Omega. Yin și Yang. Alb și Negru.
Răsturnatul. Zdrobitul.
The show MUST go on.
Ca la urmă, organoleptic, tresă-mi bag și eu nasul cumva. 🙂
PS. Acum suntem în plin sezon. Dați o mînă de ajutor cuiva. O să vă placă. Lăsați facebook-ul, mail-urile, smartphone-urile și alte gadgeturi. Puneți mîna pe un coș, pe foarfece și Dumnezeu să vă ajute!