România, ești extraordinară! Episodul 3. Transalpina.

Aceasta este una dintre cele mai entuziasmante părți ale călătoriei. Pentru că pe Transalpina vroiam să ajung mai demultișor. Nu fusesem niciodată. Am fost pe Transfăgărășan de două ori, extraordinar, însă vroiam să parcurg și această șosea, care, se zice, e cea mai înaltă din țară.

Scurt istoric: Transalpina, denumită și “Drumul Regelui” face legatura între Transilvania și Oltenia. Aflat la peste 2.000 de metri altitudine, Transalpina este cel mai înalt drum din România care poate fi traversat cu maşina, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Există şi o legendă locală, care spune că, la sfârşitul secolului 18 şi la începutul secolului 19, fiecare familie de localnici a participat la construirea unei porţiuni din acest drum, în funcţie de posibilităţile fizice şi financiare ale sale. Potrivit altor surse, şoseaua a fost construită şi pietruită de germani în timpul primului război mondial din raţiuni militare, însă a fost foarte puţin folosită. Transalpina a fost reconstruită în perioada interbelică şi dată în folosinţă în 1938, când a fost inaugurată de regele Carol al II-lea.

1

Evident că am consultat cîteva surse, înainte de a porni la drum. Din partea de sud, drumul pornește din Novaci, o localitate oltenească. Trebuie să vă spun că cea mai bună zi în care poți porni la drum este LUNI. Conform legii Pareto, 80 % din oameni lucrează pentru un salariu în acest moment. Tocmai de aceea, drumul e mai liber, prețurile mai mici, spațiul e mai mult și plăcerea e mai mare.

Ca și pe Transfăgărășan, aici am fost întîlnit de o natură candidă, cuminte încă, și asta chiar dacă sălbatică pe alocuri. Iarba și florile de la munte au un cîntec aparte să ți-l cînte. Seamană cu acela despre Bojangles a lui Nina Simone. 🙂

2

Important: Micul meu vis era să merg pînă în vîrf, să mă plimb pe acolo un pic și spre seară să pot rămîne undeva sus, pe noapte. La o stînă. O stînă cu gospodar și de gospodar. Acest vis mi s-a realizat! Detalii mai jos.

Aproape orice metru din acest drum îți întretaie respirația. Foarte mulți motocicliști circulă pe acolo, din Germania, Slovenia, Ungaria. Foarte prietenoși, printre altele… și printre alții.

3

Evident că nu surprinde pe nimeni că la cota 2000 m găsești oaze de zăpadă. 🙂 Dacă în plină vară ți-e dor de-o bătaie cu bulgări de zăpadă, trage o fugă pe Transalpină.

4

Mici izvoare sînt peste tot. Apa e de munte. Cristalină, rece și bună.

5

Foarte mulți pini, brăduți, iarbă foarte verde și foarte suculentă. Asta vezi și-ți pare că nu se mai termină. Din păcate, am văzut foarte multe fîșii de pădure de munte tăiate fără milă. Aș vrea să presupun că e legal, dar, vorba ceea, nu cred. Mai ales că prețul unui copac, pin, pe piață este de 100 euro. Un calcul simplu îți permite să-ți dai seama cît de tentați sînt unii oameni să omoare pădurea. Pentru bani. Și asta-i trist…

Mi-am adus aminte într-un moment de vechile vederi, de pe timpul lui Ceaușescu, ale pitorescului românesc. Și am decis să vă fac și vouă așa un cadou. 🙂

12

Cea mai bună ilustrare a prieteniei dintre omul modern și frumusețea infinită a naturii este aceasta:

!!!!!!!!!!

Cel mai mare lac din calea noastră este lacul Vidra, cu un baraj de importanță națională. Nu se permit poze, în scopuri de securitate a statului. Barajul e unul natural și a fost făcut la comanda lui Ceașcă la sfîrșitul anilor 60, începutul anilor 70. Un munte a fost tăiat și pus pe post de baraj!!! Am văzut și de unde a fost luat, dar și unde a fost pus. Adîncimea lacului este de 125 metri. Dacă, Doamne ferește, ar fi să dai barajul ăla la o parte, Rîmnicu Vîlcea ar fi pînă la etajul 7 în ape. Vă imaginați?

La recomandarea unui paznic de la baraj, am luat-o în vale spre Voineasa pe un drum aproape necirculat. Ei, ce să vă spun, foarte periculos drum! Foarte multe pietre căzute în drum, mergi practic sub munte, cu riscuri mari în fiecare secundă. Iată, bunăoară, un exemplu. Un copac proaspăt căzut, pe sub care am trecut cu mașina și ne-am mișcat mai departe.

rrrrrrrr

Undeva în munți am dat de o mănăstire cu o bisericuță în stil maramureșean. Starețul Serafim a fost foarte deschis să stea de vorbă cu noi, să vină cu sfaturi, să ne și certe cu blîndețe. Mulțumesc Domnului că ni l-a scos în cale. Văzînd că fotografiez crucea ceea mare, mi-a zis s-o pun pe internet undeva, s-o vadă toți. Mă țin de cuvînt.

9

Unde-i promisiunea de a povesti despre visul realizat? Iat-o! 🙂

L-am descoperit pe nea Dede (Gheorghe), cioban inteligent din Novaci cu stîna lui din vîrful Ștefanu. Acolo și am mas peste noapte. Nu prea am cuvinte să redau cît de bine ne-am simțit acolo.

6

Cea mai frumoasă poveste adevărată a lui nea Dede: Acum ceva timp, niște ciobani din muntele de alături i-au ars stîna. Noaptea. Pînă la temelie. Evident acei ciobani au negat acest lucru. Pierderile au fost mari, Slavă Domnului n-au murit oameni. Ciobanii au făcut asta de rînză rea. Uimitor, însă, și asta e adevărat, exact peste un an, în aceeași zi, un fulger puternic a lovit în stîna lor, a ciobanilor din muntele vecin și le-a ucis peste 100 oi! Dumnezeu nu bate cu bățul, Dumnezeu însă pedepsește fărădelegile. Atunci ciobanii n-au avut încotro și au recunoscut vina. Și au cerut lui nea Dede să-i ierte. Nea Dede i-a iertat. Vorba lui Baștovoi – A iubi înseamnă a ierta!

7

Îmi pare rău că nea Dede nu avea nici un stănuț de vînzare. Chiar îmi pare rău. Pentru că tare am vrut să cumpăr unul. Autentic. Lucrat cu migală și dragoste. În schimb am pus pe mine cojocul ciobanului, în care poți să dormi și iarna, afară, pe zăpadă. Iată niște fotografii cu mine din 1938, anul cînd regele Carol al II-lea a inaugurat acest drum extraordinar.

10

O atracție unică a cotei 1600, la stîna Ștefanu este această minunată echipă de măgăruși, pe care i-am auzit urlînd toată noaptea, printre picăturile de ploaie montană. Nu se rușinează să iasă pe șosea și să cerșească un biscuit, o bomboană, … un sărut. 🙂 Tu, dacă ai mînca doar iarbă, nu ți s-ar face poftă de un biscuit? 🙂

8

Și apropo despre măgari. Nea Dede ne-a spus că la început, cînd drumul încă nu exista, nu îmblau cu GPS-uri, ci lăsau măgarul să urce, și după cum urca măgarul, așa și puneau reperele pentru drum. Măgarul știe pe unde să meargă. Să nu credeți că e un animal prost. Este doar încăpățînat. 😉

Într-un cuvînt, spre final – MULȚUMIT! Îmi pare rău că nu am cunoscut-o pe nevasta lui nea Dede, dar el cu generozitate ne-a oferit numele paginii pe facebook pe care o coordonează soția. Am intrat, am dat LIKE. Mulțumesc, nea Dede, pentru carul de amintiri pe care ni l-ai creat!

11

Recomand din tot sufletul să găsiți timp să călătoriți. De bani nu vorbesc, pentru că banii nu au ce căuta în această ecuație. Cînd sînt priorități, bani se gasesc!

Ne auzim în următorul episod! 😉

ssssss

This entry was posted in Călătorii. Bookmark the permalink.

2 Responses to România, ești extraordinară! Episodul 3. Transalpina.

  1. anisoara says:

    Si eu vreau sa calatoresc macar in unul din episoadele tale….

  2. Angela says:

    Apropo, pe marginea transalpinului cu vre-o 3 ani in urma tot erau 2 magarusi care cerseau mangieri de la turistii care treceau cu masina 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *