Demult vroiam să scriu, dar am fost lenos. Și am zis că orice ar fi, dar azi, a doua zi după încheierea festivalului, voi scrie. Și scriu. Mănînc și scriu…
Anul acesta, la cea de-a 11-a ediție a festivalului, am avut marea onoare să fiu membru al juriului la secțiunea producții locale. Mulțumesc pentru încredere, Leontina și Virgiliu.
Înafară de cei care erau nevoiți să vadă filmele alese pentru festival, nu cred că mai este cineva care să fi văzut absolut toate filmele din toate secțiunile proiectate la festival. Și eu la fel. Dar…
…Am văzut maximum posibil de filme în cadrul unui festival de cînd există Cronograful. Și asta e mare lucru.
Vreau doar cîteva linii să trag. Mi-au plăcut mai multe momente, dar voi evidenția doar 3, așa, un soi de Top 3.
1. L-am descoperit, grație Cronografului, pe basarabeanul devenit legendă la FC Barcelona în anii 50, Nicolae Șmatoc-Simatoc-Szegedi. Mulțumesc Violetei Gorgos, lui Octavian Țîcu și lui Boris Boguș pentru asta. Nu pot să las nici o imagine video, pentru că n-am de unde. Dar am să vă las coperta cărții după care s-a turnat filmul. Și îi mulțumesc dlui Boris Boguș pentru generozitatea cu care mi-a dăruit cartea.
2. M-am îndrăgostit de atitudinea și dragostea pentru oameni a unui biet pictor în etate din Gomel, Belarus. Nu vreau să povestesc. Filmul trebuie văzut. Pur și simplu trebuie văzut. Și de duplicat această dragoste pentru oameni.
3. M-a înfiorat un film făcut foarte profesionist prin adevărul negrăit, expus publicului. Despre genocidul țiganilor din România anilor 40. Coloana sonoră semnată de Tamas Szekely e cea mai bună din toate filmele pe care le-am văzut eu la festival. M-am bucurat după film să cunosc și autorii, niște oameni frumoși cu care poți vorbi la nesfîrșit despre subiecte interesante.
Una dintre concluziile pe care le-am tras după ce am văzut ”Valea plîngerii” este că neoamenii nu au naționalitate.
Mulțumesc, Cronograf 2015!