Părintele Octavian Moșin m-a chemat la Gala Tineretului Ortodox, ediția a 2-a. Să fiu moderator. Un eveniment pentru peste 500 de tineri din toată țara, cu vorbe de duh, cu multă socializare, cu muzică, teatru și diplome. Un eveniment frumos. De suflet.
Partea cea mai plăcută și, recunosc, un pic neașteptată, a venit la vreo 2 ore după încheierea evenimentului. La sfîrșit, ne-am luat rămas bun unul de la altul, părintele mi-a mulțumit, ne-am îmbrățișat și… cu Doamne ajută! Dar, peste 2 ore, părintele m-a sunat să-și exprime încă o dată recunoștința pentru ce-am făcut, deși, eu cred că nu am meritat acest sunet. Însă, am rămas profund mișcat de cuvintele părintelui și îi sunt recunoscător pentru acest apel, pentru că a aruncat o sămînță de bine în sufletul meu. Tot atunci m-am topit și am adormit cu zîmbetul pe buze.
Și da, ce semeni, aia culegi. Recunoștința naște recunoștință!
