Ți se întîmplă și ție. Sînt absolut sigur.
Începi să gîndești sau să te gîndești la ceva. Din întîmplare. Și nu îți dai seama cum ai ajuns la ce ai ajuns. Pînă aici e complicat.
Vin cu un exemplu care mi s-a întîmplat mie chiar în acest moment.
Fratele meu iubit, Igor, mi-a trimis un link cu piesa Perfect de-ale artanilor din Partizan. Piesa e mult mai veche și e una genială. Mi-am adus aminte deodată de Timpuri Noi și m-am apucat să ascult. Așa se întîmplă de obicei. Am dat de-o piesă (trecînd prin multe altele) care se cheamă Hoo cu tata și de acolo am ajuns să mă gîndesc la tata meu, pe care îl iubesc și acum foarte mult, el fiind plecat de mai mult de un an din viața mea.
Și îmi mai aduc aminte cum am ascultat această piesă la puțin timp după ce a murit tata. Și am plîns. Este cea mai bună piesă despre tata pe care am auzit-o.
Gînduri care duc la gînduri… Oricui i se întîmplă.
Evident ca ni se intampla si e normal sa nu ne fixam pe o idee.
Buna piesa. Eu m-am gandit la “My Father’s Eyes” a lui Eric Clapton:)
http://youtu.be/IigRv6B763k
deja trei ani traiesc cu piesa asta in telefon… tatal meu a plecat foarte subit si foarte pe neasteptate. Gindurile mele insa zboara deja la ganduri mai triste de atunci, cum e sa traiesti si sa nu mai iubesti vara, cum e sa traiesti o alta viata-fara de el, cum e sa stai cu o frica in subcostientul tau , frica de a mai pierde vreodata pe cineva drag… dar cintecul e foarte bun.
Si eu am plins cu gindul la tatal tau si la tatal meu… Mi- i greu…
piesa intr-adevar este foarte frumoasa. tatal meu,din fericire este in viata,dar ascultind aceasta piesa de fiecare data intru in pielea celor ce deja nu mai au un tata alaturi si ma rog lui Dumnezeu sa nu mi’l ia pe al meu..