”Mărturisitorii din închisorile comuniste”

Această carte o citesc acum. Minuni. Mărturii. Repere.

La capitolul Mărturii, iată ce spune maica Mina, de 86 ani (în 2010), trecută prin chinurile închisorilor comuniste din România, despre societatea de astăzi: ”Jalea este foarte mare, pentru că prea mulți tineri nu cunosc nici iubirea de Dumnezeu, nici iubirea de neam, nici iubirea de pămînt. Ei nu mai au nimic sfînt. Pentru noi, iubirea de neam a fost rădăcina care ne-a crescut, care ne-a dat putere. Ne-am riscat viața pentru țara aceasta, pentru pămîntul acesta. Copiii din ziua de azi nu au rădăcină, sînt ca frunza bătută de vînt. De aceea acceptă tot ce li se dă. Ei duc o viață fără nicio perspectivă, fără nici un sens. Datorită golului sufletesc pe care îl au, se agață de lucruri superficiale și dăunătoare pentru suflet, în care societatea zilelor noastre înstrăinată de Dumnezeu îi atrage. Le doresc să devină conștienți de nimicnicia vieții pe care o duc și de faptul că, în momentul în care ei vor întinde numai puțin mîna către Dumnezeu ca să-i salveze, Dumnezeu îi va salva. Să ceară lui Dumnezeu: ”Doamne, scapă-mă, ajută-mă să mă găsesc pe mine însumi!” Și Dumnezeu o să-i ajute. Aș vrea să știe că pămîntul nostru este îmbibat de oase și sînge de martiri, încît numai în ei putem avea nădejdea să ne salvăm ca neam, în măsura în care și noi ne vom schimba. Altfel, dispărem din fața lui Dumnezeu ca națiune.”

This entry was posted in De citit. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *