Eu, totuși, nu-i înțeleg pe cei care susțin ideile unioniste, ale românismului și-n același timp își bat joc de Dumnezeu. ”Hermann von Keyserling spunea undeva că prima mișcare a spiritului nu este cunoașterea, ci curajul. Iar dacă gestul de risc este plin de spirit, atunci el se numește credință”, spune Dan Puric.
Și mai spune: ”Omul fără de Dumnezeu, veșnic agitat, neliniștit, programat, îndepărtat subtil și premeditat de la orice act de meditație se pierde centrifugal în neantul social ce i s-a pus la dispoziție.”
Mai ales că fiara comunistă a avut grijă să țăndărească atît calitatea de a fi român, cît și cea de a fi creștin.
”Lumea ghetoului comunist comunist n-avea nevoie de calități, ci de o cantitate, de o populație non-identitară plasată în oceanul internaționalei proletare, ca o simplă forță de muncă, decerebrată, conectată doar la sensul neantizant al unei fantome ideologice, popor-cărămidă la turnul Babel ce se construia. Părinții sclavilor de azi care muncesc ”fericiți” pe plantația nemărginită a lumii globalizante, unde orice evadare devine imposibilă.”
Monstrul roșu a fost preocupat continuu de a-L înlocui cît de rapid posibil pe Dumnezeu. Ori, se știe, nu poți sluji la 2 stăpîni în același timp.
La sfârșit de carte ”Fii demn” de Dan Puric am găsit aceste rînduri splendide:
Vis
Mamă!
Ce vis frumos am avut aseară!
Se făcea că poporul român era demn
Voievozii circulau nestingheriți prin istoria noastră.
Iar dacă vreaun străin cu suflet hain
Se apleca spre inima uni copil
Ca să i-o otrăvească
Repede cobora de pe cruce un martir
Și-l săruta pe frunte
Redându-i lumina cea dintâi.
Ce vis frumos am avut, mamă!
Se făcea că poporul român era demn.
Citește cartea. O recomand cu căldură.
Și ca să nu închei în liniște absolută, te invit să asculți un cîntec de o profunzime rară, tu doar traduce-l în limba suferinței poporului tău. Și ascultă cuvintele.