Știam că din Alba Iulia o voi lua spre Aiud, unul dintre cele mai negre puncte în istoria României.
Foarte scurtă descriere: Aiud este Strassburg-ul României. Anume așa apare în documentele medievale. În germană, Aiud e tradus ca Straßburg am Mieresch. Prima menționare documentară datează din 1293, când populația era alcătuită în majoritate de sași. Bla, bla, bla…
Iată cît de puțin spune Wikipedia despre cel mai important lucru. Pentru întreaga istorie a românilor: ” În timpul regimului comunist din România, în închisoarea din Aiud au fost întemnițați numeroși deținuți politici.”
La 27 de kilometri de Alba Iulia intri într-un oraș în care oamenilor nu le prea pasă de propria istorie, de propria memorie. Și asta pentru că pe timpurile prigoanei comuniste din 1947 pînă în 1964, în închisoarea de la Aiud au avut de suferit mii de suflete nevinovate. Suflete, pe care actualii diriguitori ai țării, sub influența a nu știu care forțe, le vor date uitării.
Foarte scurt istoric: ”La Aiud, loc de întemnițare și exterminare, comuniștii au îngropat, în cimitirul denumit de localnici ”Rîpa Robilor”, elita rezistenței românești. Înmormîntarea deținuților se făcea noaptea, pe întuneric, fără să li se pună cruce la căpătîi. Aici, unde morții sînt neidentificați, de multe ori azvîrliți în gropi comune, numai crucile acestui monument le vor veghea somnul”. Astea-s cuvintele inginerului Gheorghe Brahonschi, din 1992, cînd s-au început, fără nici un sprijin oficial, lucrările la cel mai de seamă monument închinat victimelor rezistenței anticomuniste din România.
Monumentul de la Rîpa Robilor nu este doar ”mormînt al celor fără de morminte” și simbol al rezistenței jertfelnice împotriva comunismului, ci o adevărată biserică a ”celor prigoniți pentru dreptate”, așa cum stă scris pe frontispiciu, ”că a lor este împărăția cerurilor”.
Monumentul ”Calvarul Aiudului” e ridicat în cinstea și spre veșnica pomenire a martirilor prigoanei comuniste dintre 1947 – 1964. Are în partea de sus șapte cruci îngemănate, ce simbolizează unitatea în suferință pe care au avut-o martirii, iar crucea cea mare de deasupra reprezintă ”crucea neamului” pe care ei au dus-o în spate.
În interiorul monumentului, pe pereții paraclisului, străjuiesc plăci de marmură albă pe care sînt înscrise nume ale deținuților martirizați la Aiud și în alte temnițe comuniste, ca Gherla, Pitești, Jilava.
Deținuților li s-a reproșat că au fost ”trădători de țară”, ”legionari”, ”dușmani ai poporului”, ”bandiți” etc., dar de fapt au fost prigoniți, arestați, chinuiți psihic și fizic, iar unii uciși pentru mărturisirea lui Hristos. Cu toate acestea, torționarii nu au reușit să le zdruncine credința.
Puțin mai la stînga au început lucrările de construcție a unei mănăstiri. N-am avut acces, pentru că e în construcție.
Sensul acestui articol: Îndemnul meu de bază este să nu ne uităm istoria. Să ne uităm în trecut doar pentru a învăța lecțiile lui și a nu le repeta în viitor. Pentru că zile negre de tot a avut România, zile negre a avut și Moldova prin crudele deportări din aceeași perioadă. Iar noi trebuie să fim atenți la lupii în blană de oaie.