„Ce e val, cavalul trece”. „Mai suna-vei, dulce corn, pentru mine vreodată” etc. După ce am descoperit împreună toate instrumentele muzicale din opera marelui Mihai Eminescu și le-am pus în opera noastră – mai modestă – „LA BLOG”, a venit timpul să efectuăm o nouă instrumentație.
Mai ales că se apropie „Mărțișorul” și afișele sunt pline.
Dacă Apple ar lansa un instrument muzical în Moldova, acesta sigur ar fi iNai.
Dintre toate instrumentele ciupite, cel mai mult ne place clavecinul, pentru c-la-vecin am ciupit de cele mai multe ori. O spunem cinstiți.
Vecina unuia dintre noi a înțeles de ce o categorie de instrumente muzicale sunt numite „lovite”. Ea zice despre soțul ei muzician, mare și voinic, care vine mereu „obosit” de la petreceri: „Мой ț-амбал вечно pian”. Iar el îi răspunde supărat, dar cu respect: „Vihuela”. Abia mai târziu am aflat că vihuela este un instrument foarte popular în Spania, însă a fost înlocuit de chitară în secolul 17.
Suflătorii la tubă și-au deschis propria rețea de distribuție – YouTubă. De asta se și numesc youtuberi. Niște lăută-roși, vor zice unii. Noi însă îi privim cu simpatie.
Veșnica dilemă a percuționistului: „Tobe or not tobe?”. Iar la una dintre cele mai importante orchestre din Marea Britanie, „London Philharmonic Orchestra”, lira este poate cel mai stabil instrument pentru că este liră sterlină.
Iar de la Londra să revenim la Chișinău, prin Trompeta-Turnu Severin, dacă se poate…
Cea mai muzicală gară din lume, deși ostracizată, este Gara Fără-o-vioară. Iar fratele mai mare al viorii este violoncelul. Și i se spune Violon-cel-Mare.
Pe vremuri, la bordelurile din romanele lui Márquez sau Llosa, serile, veneau bărbații să se întrețină cu coarde.
Iar în penitenciarele din aceleași cărți, greierii și țânțarii formau orchestra de cameră.
„Vă place atmasfera?”, ar putea întreba cineva. Dar îl rugăm să coboare înălţimea sunetului cu un semiton. Cu un bemol.