13 ianuarie. Fiorii viitorului își au izvorul în iarna de azi.

https://www.psicologialaboral.net/2024/08/07/i6d6rjn6 Atîtea s-au întîmplat azi că nu știu ce să spun. Pentru că pe toate le-am simțit. Le-am trăit. Azi am fost duși cu sorcova. Sensul – vi-l alegeți singuri. Dintre toate cîte s-au întîmplat, am să descriu doar un moment care mi s-a părut de o adevărată poveste. Un moment care a durat nimic în comparație cu infinitul, dar a însemnat atît de mult. M-am trezit pe o uliță din Crasna. Ningea. Fulgii îmi loveau vîrful nasului, jucîndu-se cu mine. Luminile din tot satul comunicau între ele. Peste tot se auzeau frînturi din Malăncile mahalelor. Zăpada prefăcu acest sat montan într-un adevărat decor de basm. Porțile curților erau deschise. Gospodarii așteptau Malăncile. Și noi eram Malanca. Și noi eram iarna. Și noi eram acei fiori din viitor, pe care îi trăiam la propriu în acel prezent. Cu cît mai tare mă îndepărtez de acele momente, cu atît mai tare mi-e dor de ele. Pentru că iubesc poveștile de iarnă.