Am găsit acest text într-un eseu de-al lui Sorin Lavric:
”Noi ne temem de suferință. Ne doare măseaua – vai, nu mai putem! Ne doare burta – vai, nu mai putem! Dezlegăm postul, trăim o vreme a dezlegării postului. Bătrînii foarte ușor dezleagă, tinerii foarte ușor dezleagă. Cei care au serviciu, dezleagă și ei. Toți căutăm dezlegări. Numai că Sfîntul Vasile cel Mare spune: ”Să postească bătrînii, ca să aibă bătrînețe binecuvîntată! Să postească tinerii, ca tinerețea lor să fie binecuvîntată de Dumnezeu!” Or, noi dezlegăm, dezlegăm, dezlegăm, în timp ce mucenicii, în închisori fiind, nu dezlegau postul!
Am vorbit cu oameni care au trecut prin închisorile comuniste și care povesteau că miercurea și vinerea li se dădea o bucățică de carne sau slănină sau grăsime în mîncare, tocmai ca ispita să fie și mai greu de răbdat. Lucrau în stuf, sau în alte părți, în mină, sau la canal – și posteau! Iar noi trăim în această religie a pogorămîntului, religie a dezlegării. Dezlegăm la toate! Însă sfinții închisorilor ne arată calea crucii.”
Am citit asta și m-am pus pe gînduri. Sîntem noi oare chiar atît de slabi? Mai avem noi oare îndrăzneala și tupeul să spunem în fața Domnului că trăim în criză?
Dumnezeu să-ți binecuvînteze Postul Mare!