Sergiu Beznițchi

Nu voi povesti cartea, subiectul fiind o istorie pe care au trăit-o zeci de mii, sute de mii de basarabeni în ghearele Siberiei, fiind trimiși de Stalin și NKVD-ul lui.

Voi vorbi despre multpreadiscutatul 9 mai.

Cînd se întorcea din Siberia, fiind eliberată, în 1956, la 11 ani de terminarea războiului, doamna Blondina a observat că lumea din tren nu era deloc entuziasmată de calitatea lor de biruitori. Înjurau guvernul în gura mare, cu legile lui cu tot. (Atunci încă nu se sărbătorea 9 mai, ziua victoriei)

Acum, iată cel mai interesant. Am să redau exact cum scrie autoarea, mama Blondina, martira Siberiei: ”Trecînd prin Ucraina am văzut aceeași situație de sărăcie și dezastru. Într-adevăr, în orașele mari se începuse construirea blocurilor, dar starea poporului era deprimantă. În tren am avut ocazia să merg pînă la Kiev cu un ucrainean, om inteligent și fost ofițer în armată, care a fost și el închis și acum eliberat. Văzîndu-l mai sincer, l-am întrebat: ”De ce starea morală a rușilor, ucrainenilor, este așa de deprimantă, doar voi ați biruit? Trebuie să fiți mîndri și veseli”.
Atunci iată ce mi-a răspuns el: ”Noi nu pentru asta am luptat! La începutul războiului cred că ați auzit ce trădare a fost; mulți din armata rusă s-au predat nemților în primele zile, Belorusia s-a predat într-o zi, Ucraina în cîteva zile; întîmpinau pe nemți ți pe români cu pîine și sare. Însuși fiul lui Stalin s-a predat a doua zi de război cu toată escadrila lui, el fiind comandantul.
Văzînd această situație, Stalin a chemat pe Jukov, care a fost comandantul suprem al armatei ruse, și l-a întrebat ce înseamnă această trădare. El a spus că poporul nu vrea să lupte pentru regimul de astăzi. Oamenii cer libertate, biserici și anularea colectivelor.
Atunci Stalin i-a spus să dea circulare către armată, că dacă vor birui, el le va face voia lor. Am crezut în cuvîntul conducătorului și al comandantului. Am luptat din răsputeri, am biruit, dar nimic nu s-a schimbat. S-au dus delegații la Jukov să-i ceară socoteală de ce i-a înșelat. Jukov s-a dus în audiență la Stalin, dar ca rezultat a fost scos din funcția lui mare și trimis în Siberia, cu toată familia lui, cu domiciliul forțat, iar noi, comandanții, care am rămas mincinoși în fața ostașilor, nu ne-am liniștit și am cerut mereu schimbarea vieții.
Am fost arestați cu toate că aveam decorațiile pentru vitejia noastră și condamnați să petrecem viața noastră în Siberia pînă la moarte. Dar Dumnezeu a răsturnat hotărîrile lor. Iată și eu și alții ca mine ne întoarcem acasă. Pentru ce să ne mîndrim? Poate cineva să uite de crimele făcute de Stalin în Ucraina? O jumătate din populație, bărbați în floarea vîrstei, morți pe front. Mulțime de bărbați și femei mai în vîrstă s-au prăpădit nevinovați, prin închisori. Altă mulțime au murit de foamea artificială care a făcut-o guvernul, pentru că Ucraina n-a vrut să se colectivizeze. Părinții au ajuns să-și omoare copiii, apoi se omorau pe ei înșiși; alții au devenit sălbatici, că își mîncau propriii lor copii. Ca recunoștință și răsplată pentru vitejia noastră, am primit închisoare. Credeți că acum noi mergeam acasă dacă trăia Stalin? Nu știu ce voi găsi acasă, vom trăi și mai departe subjugați?”

E clar de ce 9 mai a început să fie sărbătorit abia peste 20 de ani de la sfîrșitul războiului?

E clar de ce Moscova insistă să fie sărbătorit cu fast și panglici în inima Chișinăului?