Povestea tirbușonului accidental

– Vine, vine, se auzi o voce, acoperiți cioburile, acoperiți sângele! Unde-i cartonul? Iliușa, dă cartonul. Gata! Zîmbiți!

Toată lumea lucra de parcă făcea parte din Molodaya Gvardiya. Cu abnegație.

… Se întîmplau toate într-un octombrie al sfîrșitului anilor 90. Înainte de nunta fratelui meu. Ca studenți, am fost invitați la o manifestație social-culturală de încărcat vagoane. Avea manifestația un ușor iz financiar. Nu și electoral.

Un grup vesel de băieți, am plecat dis-de-dimineață nu-știu-unde. Sî încărcăm 3 vagoane cu lăzi de vin – Aligote, Sauvignon și Chardonnay, diferența fiind doar etichetele, în rest – absolut același vin și… plus la toate, cald, proaspăt turnat. Se va răci pînă-n Rusia. Și apoi, ei oricum nu pricep nimic…

Pe la prînz, băieți onești fiind, încă nu gustasem vinul pe care îl munceam. Aveam lîngă noi și un nene care era pus de proprietar să ne vegheze îndîrjit munca și abnegația. Totuși, a existat un moment în care omul se duse cu micul. Iar noi am decis să profităm.

Am luat o sticlă cu vin alb, l-am pus cu dopul într-un chiron întîmplător (neavînd tirbușon!), și am pocnit cum se pocnește din bici la hăit! Entuziasmul meu a făcut sticla cioburi, iar palma sîngerîndă precum un havuz. Culmea a făcut ca exact în acel moment supraveghetorul să se întoarcă de la gloriosul marș fiziologic efectuat prin tufe. Am reușit să văd MOBILIZAREA UNEI ECHIPE.

– Vine, vine, se auzi o voce, acoperiți cioburile, acoperiți sângele! Unde-i cartonul? Iliușa, dă cartonul. Gata! Zîmbiți!

N-ai fi spus niciodată că în acel moment sîngele de-a dreptul țîșnea. Un miez de pîine acoperea gheizerul și producea endorfine. Noi triumfam! Nimeni n-a descoperit isprava noastră. ERAM O ECHIPĂ! 🙂

ps. Pînă la urmă am gustat din acel vin și la cămin am dus o sacoșă. Iar eu am jucat rolul de vornicel la nunta lui frate-miu cu mîna bandajată avînd amintiri frumoase și stări de bine.

Posted in Comune deocamdată | 3 Comments

„Să trăiţi, să înfloriţi c-AMERICA perii!”

Featul săptămânii (4). Igor Guzun feat Sergiu Bezniţchi: „Să trăiţi, să înfloriţi c-AMERICA perii!”

Până decid și ne spun copiii și adolescenții de azi cine va salva lumea lor – Batman, Spiderman sau Superman, le zicem noi cine poate salva lumea noastră. Frumosul va salva lumea. Făt-Frumosul va salva lumea! Low Fat frumos va halva lumea!

Ştiți ce erou din adolescența noastră era cel mai priceput, dacă o fi adevărat că „tot pățitu-i priceput”? Stan Pățitul. Și mai era unul care pățea tot timpul ceva – Stan din celebrul cuplu comic Stan și Bran. Acum căutăm cu ochii alte stan-darde 90-60-90 și Branul este azi mai mult o destinație turistică: Castelul Bran, mai ales iarna.

Din buni urători, cum eram pe vremuri, încercăm să devenim astăzi buni oratori. Și ce țară extraordinară descoperim în urarea de pe vremuri: „Să trăiţi, să înfloriţi c-AMERICA perii la mijlocul primăverii”!

Erau timpuri în care obțineam posturile, acum le scriem, le citim sau le comentăm, ca pe acesta. Bine că posturile care le ținem au fost, sunt și vor mai fi valabile încă mult timp. Și din bielă-manivelă ne-au rămas doar manelele. Bune de proiectat pe un LED. Acum primești și dăruiești led-uri, după ce înainte primeau și dăruiai, la rândul tău, p-leduri.

În p-ledurile de pe vremuri citeam „Un căpitan la 15 ani”. Acum adolescenţii de 15 ani cer un Cappy mai des decât „Un capi-tan la 15 ani”.

Altădată cel mai discutat subiect ERA-LA-Ş-coală „Eralaş”-ul: „Ai văzut la Eralaş!” Astăzi cel mai vizualizat serial o fi Facebookul. Iar multor oameni din spatele postărilor li s-ar potrivi întrebarea: ”Era laș? Dacă nu, atunci de ce nu semnează cu numele lui adevărat?”. „Ai văzut ieri pe Facebook?” Oare cum s-o fi traducând Facebookul? „Cartea Feţelor”? Poate „Cartea Feţilor”-Frumoşi? „Cartea Fetelor”-Frumoase?

Şi din sce-neta de altă dată a rămas doar net-ul, unde mai căutăm cu privirea şolduri de atlete şi solduri şi outleturi cu solduri.

Posted in Guzun și Beznițchi | Leave a comment

O discuție dintre om și Dumnezeu…

BIBLIA – izvor nesecat de înțelepciune. Iată o scurtă poveste a omului și relației sale cu Dumnezeu:

1. Omul zice: ”Este imposibil…”, Dumnezeu îi răspunde în Luca 18:27: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.
2. Cînd omul se vaită: ”Sunt oboist…”, vine Dumnezeu în Matei 11:28-30: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.
3. Se întîmplă situații depressive în viața omului cînd îndrăznim să credem că: ”Nimeni nu mă iubește…”, și hop! Găsim în Ioan 3:16: Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
4. Omul adesea spune fără să se gîndească: ”Nu pot s-o fac…”, iar Dumnezeu știe ce poți: Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte. (Filipeni 4:13)
5. Mîndria din om dictează: ”Nu-mi pot ierta asta…” și ”Asta nu ți-o pot ierta!”, iar Dumnezeu cu dragoste ne sfătuiește: Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. (I Ioan 1:9)
6. Noi, oamenii, nu suntem atotputernici și des ne spunem: ”Mi-e frică…”, aici Dumnezeu vine în măreția Sa la II Timotei 1:7: ”Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei şi al înţelepciunii.” și la Evrei 13:6: “Domnul este într-ajutorul meu; nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?”
7. În momentele de răscruce, cînd nu putem lua decizii, spunem: ”Nu sunt suficient de înțelept…”, în I Corinteni 1:30 avem răspunsul: Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare.
8. Iar cînd ți se pare că toată lumea s-a întors de la tine și spui: ”Mă simt însingurat…”, Dumnezeu te asigură în voce tare la Evrei 13:5: “Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi”.
Întreaga discuție dintre om și Dumnezeu, o găsești în Biblie.

Dumnezeu să te binecuvînteze!

Posted in Comune deocamdată | 1 Comment

Vă doresc viață lungă!

Un domn în etate se prezintă la firma de asigurări:
– Bună ziua. Aş vrea să-mi fac asigurare de viaţă pentru călătorie în
străinătate.
– Ce vorbeşti domnule. Câţi ani ai?
– 90…

Tipul rămâne tâmpit.
– Vorbeşti serios? Pentru ce vrei la vârsta ta asigurare?
– Vreau să merg cu tata într-o vacanţă şi e bine să fim asiguraţi…
– Cu tatăl tău?! Păi ce vârstă are?
– 120.

– Păi şi ce căutaţi voi într-o vacanţă în străinătate?
– Ei… Mergem în vizită la bunicul meu….
– Ce spui moşule? Îţi baţi joc de mine?! Câţi ani are bunicul tău?
– 140…
– Păi şi ce faceţi acolo?
– Se căsătoreşte şi mergem la nuntă…
– Şi de ce se însoară acum domne?!
– Eh… Tâmpenii… Şti şi tu cum sunt astea… Îl forţează părinţii lui…

Posted in Comune deocamdată | Leave a comment

Beznițchi s-a apucat de cîntat!

O colaborare cu muzicieni de peste hotare. 🙂 Eu apar alături de Kimbra, începînd cu 2:20. Audiție plăcută!

Mi-a plăcut această piesă imediat cum am auzit-o! Are ceva deosebit în ea.

Posted in Comune deocamdată | 1 Comment

Copilăria pornește de la un nume…

Featul săptămânii – Igor Guzun feat Sergiu Bezniţchi:

„Oamenii ar trebui să aibă grijă când aleg numele copiilor”, au citit, pe rând, într-o carte Igor Guzun (http://aiciscriu.eu) şi Sergiu Bezniţchi (https://beznitchi.com) și s-au întrebat: oare este cool să porți nume de erou din mitologia greacă? oare cum este să te cheme ca o lozincă de 1 mai? cum o fi oare, mai nou, să-ți auzi numele în reclamele pentru serviciile de telefonie mobilă?

Poate că este cool ca părinții să-ți pună numele Her-cool-e, dacă mama ta e Agatha și-i, bineînțeles, gata să te includă în majoritatea cărților sale cu Hercule Poirot.

Dar cum este când ești speranța tatei, am întrebat-o pe Speranța Stati? „Potrivit unui sondaj IMAS, 30% dintre cetățenii Republicii Moldova ar descrie vremurile pe care le trăim în Moldova prin cuvântul „Speranță”. Ce onoare!”, a exclamat Speranța.

Dacă te cheamă Adela și mai ești și Начальник Отдела, oare nu e mai econom să scrie pe ușă ”Начальник Adela”?

Pe Steluța am întrebat-o cum este să-ți auzi numele în reclamele care te îndeamnă: „Formează, Steluța, diez, OK”? „E OK”, a spus ea.

Cînd părinții pun nume copiilor, se gîndesc la faptul că ei vor și crește mari, cîndva? Mă refer la nănuța Crenguța, mătușa Brîndușa, țaca Lăcrămioara, doamna Alunica sau baba Garofița.

Oare cum o fi să te cheme Blanche și să fii altfel decât numele?

O fi Alice fiică de vînător?

A cui amantă va fi Amanda?

Colegei Cleopatra, dl Ion Ciocanu îi spunea în studenție CleoSparta, poate confirma nana Măriuța.

Domnica e cap de afiș acum, nica mai mult nu spunem…

Și doar pe tânăra Dazdraperma, care purta în nume lozinca de 1 mai „Da zdravstvuet pervoe maia!” nu am reușit s-o întrebăm nimic: era un personaj dintr-un roman de Soljenițîn.

„Uneori, oameni ciudați, părinții!”.

Posted in Guzun și Beznițchi | 4 Comments

Featul săptămânii – Sergiu Bezniţchi feat Igor Guzun: „Cât ai dat Pinocchia asta?”

Cu aceeaşi întrebare oarecum obsedantă „Oare ce mai fac azi eroii copilăriei noastre?”, Sergiu Bezniţchi (https://beznitchi.com/) și Igor Guzun (http://aiciscriu.eu/) au continuat călătoria în lumea personajelor mici de altă dată.

Ce mai fac astăzi Ciuc şi Ghek? Ciuk o fi împrumutat într-o Miercure numele său unei celebre mărci de bere. Dar Ghek? Bea berezero ca Harry Potter sau joacă cu Harry poker. Şi îi este cam poker de Ciuk și Ghena din CebuRussia!

După ce a fost, totuşi, găsită cheiţa fermecată, Turner şi Kandelaki au început să dispute care dintre ele va fi supranumită BuraTina!

În aşteptarea zăpezii, nouă ne este indiferent de unde va veni zăpada: de la Leopoldul Nord sau de la Leopoldul Sud. Hai să trăim prieteneşte… şi poate va ninge!

Într-o lume virtuală în care, se zice, că se poate face bani şi din banere, poate că povestea lui Creangă „Punguţa cu doi bani” s-ar numi „Punguţa cu două banere” şi ar fi scrisă de Eugen Doibani, mai ştii, în satul Şaptebani, Râşcani.

Pe vremuri şi pionierul era doar pionier, nu şi sistem internaţional de plăţi prin carduri Payoneer.

Recent, Tând-Ala Pugaciova a primit în dar de la un oarecare Maxim, million Păcalîh roz, iar Elvis Prîslea cel voinic a mâncat toate merele de aur.

Sindbad, înainte de a deveni marinar, a gestionat prost organizaţia SindBalneoTur, de asta a primit calificativul Bad (a mai fost supranumit BadMan, dar americanii repede au preluat, au schimbat în Batman şi au făcut mulţi bani cu asta).

În epoca în care oamenii au prea mulţi bani, mult prea mulţi bani, li se spune „Bugs Bunny-n buzunar”.

Şi când te gândeşti că şi Pinocchio a inspirat numele unui brand de astăzi, Nokia, că mai suntem întrebaţi: „Cât ai dat Pinocchia asta?”

Aţi urmărit încă o poveste despre eroii copilăriei noastre Pinocchio lui Sergiu Beznițchi și Igor Guzun.

Posted in Guzun și Beznițchi | 1 Comment

Ce putem face azi cu eroii poveștilor de ieri

Un discurs Igor Guzun feat Sergiu Beznițchi.

Oare ce mai fac astăzi eroii poveștilor și desenelor animate din copilărie? – s-au întrebat Igor Guzun și Sergiu Beznițchi și au încercat să răspundă ce pot face azi cu ei.

Dacă-l luăm pe Winnie din „Winnie-the-Pooh” și-l punem alături de Grettel din „Hansel and Grettel”, obținem un Winn- Grette-l. Un un Winn- Grette-l tocmai potrivit pentru masa de sărbătoare, asemănător cu salata Olivie, pe care o luăm din numele altui erou din copilărie, Oliver Twist.

Ce repede mai cresc copiii! Că-l schimbă pe Mickey Mouse pe un laptop cu mouse şi pe muzica house și trec rapid de la lectura lui Oliver Twist la scrisul pe Twitter. Nu-i așa, frate Grimm?

Își mai amintește cineva acum cum îl chema pe fiecare dintre frații Grimm? Ei bine, numele fratelui mai mare este Jacob Ludwig Carl Grimm și s-a născut acum 227 de ani, pe 4 ianuarie 1785, iar numele celuilalt mare povestitor este Wilhelm Carl Grimm, născut la 24 februarie 1786. Ce aniversare frumoasă 227 de ani!

Iar dacă vor îmbătrâni vreodată Tom și Gerry și vor aniversa 200 de ani de la naștere, cum li se vor adresa copiii? Unchiul Tom, ca în „Coliba unchiului Tom”? Și Moș Gerry, ca-n alte povești sau cărți poștale de pe vremuri?

Prietenul lui Tom Sawyer, Huckle-berry are în nume un jumătate de BlackBerry şi poate fi bănuit că bea bere neagră, iar cealaltă jumătate – Black – o poate lua de la negrul Jim. Și astfel Huck poate avea un BlackBerry, Finn, din Finlanda, adică, pe care să i-l aducă din alte vremuri vreun Moș.

Astăzi să crezi în Moș Ni-COOL-ae nu e doar productiv, ci e cool.
Știți cine dintre eroii poveștilor noastre primul a exclamat cuvântul „Bingo!”? Ivan Tur-BINGO. Și fiindcă am intrat în Ion Creangă, noi spunem: „Statu-Palmă”, iar voi continuați: „Statu-Palmă-Barbă-Cot”. Asta în povești, da, e adevărat. Dar pe harta lunii, care e statul-palmă? Vaticanul? San Marino? Nauru?

Creangă a fost şi un profet. Pe timpuri, el a prevăzut acel 7 aprilie şi a scris Capra cu 3 AIEzi, pe care vroia să-i mănînce Lupu.

Aleodor împăratul l-a inspirat pe medicul rus Aibolit, pe care noi l-am rebotezat Aumădoare.

Greceanîi probabil a citit în copilărie Zâna zânelor, altfel nu se explică faptul că şi-a înaintat dădăori candidatura la Preşedinţie.

Până aflăm asta, să dăm like pe un alt erou care ne place: Dănilă Prepe-Like.

Posted in Guzun și Beznițchi | Leave a comment

Cărțile anului 2011 trecute prin Beznițchi

O scurtă retrospectivă. Madrizen ar zîmbi sub mustață. Cu bine, firește.

Iată cele 20 de cărți pe care le-am citit în 2011.

1. ”Totul depinde de tine”, autor Thomas B. Smith, ianuarie 2011. Nu este un secret că titlul e valabil mereu. Un bun început de an.

2. ”Toamna patriarhului”, autor Gabriel Garcia Marquez, ianuarie 2011. Recitită după mult timp. Interminabilele propoziții dau senzația că patriarhul nu mai pleacă. Și corbii negri plutesc de-asupra palatului…

3. ”Banii și posesiunile”, ianuarie 2011. Banii din perspectiva biblică. Un lucru îți pot spune, banii niciodată n-au fost ”ochiul dracului”. E o vorbă inventată de oameni, pentru că banul în sine nu e nici bun și nici rău, nici hapsîn și nici darnic. Oamenii în spatele banilor sunt așa.

4. ”Diavolul este politic corect”, autor Savatie Baștovoi, martie 2011. Este exact tabloul a ceea ce se întîmplă la noi. Un fel de repetiție la apocalipsă.

5. ”A iubi înseamnă a ierta”, autor Savatie Baștovoi, martie 2011. Șirul de discursuri despre dragoastea adevărată a lui Dumnezeu a generat un șir de împrumuturi ale acestei cărți și altor oameni, dornici de dragostea Lui.

6. ”Termină cu văicăreala, fă ceva cu viața ta”, autor, Larry Winget, aprilie 2011. Un pitbull al comunicării. Lui nu-i pasă de ce crezi tu despre el. Lui îi pasă de familia lui și de lucrurile tari ce urmează să se întîmple. Unul dintre care nu suportă miorlăiții.

7. ”Despre omul frumos”, autor Dan Puric, aprilie 2011. Îi mulțumesc lui Alecu pentru carte. Despre un pasaj din această carte am scris pe blog, înainte de Paști. Frumos. Omu-i frumos. Ulterior am mai luat o carte de-a lui Dan. Urmează citită în 2012.

8. ”Toți comunică, puțini stabilim relații”, autor John Maxwell, iunie 2011. Deosebit acest om. Una dintre cărțile extraordinare, care merită citite într-o viață, mai ales celor care se autoîntitulează specialiști în comunicare.

9. ”Gîndesc, deci cîștig”, autor Joey Reiman, iunie 2011. Ford spunea ca ” a gîndi” este una dintre cele mai complicate activități. iată de ce puțini oameni o practică. În concluzie, iată de ce foarte puțini oameni cîștigă.

10. ”Întrebarea supremă”, autor Fred Reichheld, august 2011. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Iar dacă-ți place, recomandă și altuia. Căldura recomandării unui client mulțumit, iată cheia succesului pe termen lung.

11. ”Положительный заряд”, autor Beverly Salee, august 2011. Pianista din SUA, care a devenit milionară și și-a schimbat viața radical vine cu lux de amănunte în privința a ceea ce ai de făcut dacă vrei și tu o viață de 5 stele.

12. ”Cum să biruiți mîndria”, august 2011. O recomand tuturor. Iar dacă se găsește vreo unul care spune că n-are nevoie de ea, îi recomand să citească titlul cărții încă o dată.

13. ”Nebunul”, autor Savatie Baștovoi, septembrie 2011. Odată, un călugăr a fost văzut cum arunca cu pietre în lăcașurile sfinte și pupa pereții caselor de toleranță. Cînd a fost întrebat de ce, el, nebunul, face asta, el, nebunul a spus că omul intră în biserică și duhurile rele nu pot intra, ele se lipesc de pereții bisericii, iar atunci cînd intră în casa de toleranță, îngerii nu pot intra a colo și așteapă la perete. Iată nebunul pentru Hristos.

14. ”Dragostea”, o serie de extrase biblice despre dragoste. Cartea încă nu am terminat-o.

15. ”Duhovnicul închisorilor”, autor arhimandrit Spiridon, octombrie 2011. Carte scrisă cam acum 100 de ani. M-a copleșit dragostea de viață, natură și Hristos a copilului Spiridon. Ai să te îndrăgostești de viața ta, după ce citești această carte.

16. ”Fii tu eroul”, autor Noah Blumenthal, noiembrie 2011. De cîte ori ai intrat în povestea altcuiva, atunci cînd ai comunicat cu acea persoană? O carte care m-a făcut să înțeleg că, înainte de a condamna acțiunile cuiva, să încerc să intru în pielea acelei persoane.

17. ”Стремись услышать НЕТ”, noiembrie 2011. Cu cît mai multe ”nu”-uri vei strînge, cu atît mai multe ”da”-uri vei avea în viață. Ți se pare ciudat acest scop: să auzi multe ”nu”-uri?

18. ”Pur și simplu întreabă”, autor Bill McGrane III, noiembrie 2011. M-a ajutat să învăț să pun întrebări (proces în care încă sunt) și să ascult mai mult.

19. ”Ortodoxia pentru postmoderniști”, autor Savatie Baștovoi, decembrie 2011. Demult vroiam să văd în scris multe dintre lucrurile care mă frămîntau. de exemplu, nu găsesc nimic, ABSOLUT NIMIC în patratul ăla negru al lui Malevici. Multe mii de oameni îl consideră pe Malevici geniu, iar pătratul lui – o adevărată operă de artă. Oare?

20. ”Viața nu așteaptă. Trezește-te”, autor Lynn Grabhorn, decembrie 2011. O carte care vorbește despre Legea Atracție și cîmpurile vibraționale pe care noi le construim prin sentimentele noastre. La ce te gîndești acum?

Posted in De citit | 4 Comments

De Crăciun li se interzice să spună Evanghelia

Războiul Crăciunului a izbucnit în SUA. În ultimul timp apar tot mai multe legi și hotărâri care înghesuie într-un colț acest mare eveniment al Nașterii Domnului Isus Hristos. Biserica tot mai des este minimalizată în acțiuni de către ateiști, activiști homosexuali, care își cer drepturile și alte grupări de oameni fără evlavie. Deși încă declarată o națiune creștină, toleranța americanilor pune un nor cenușiu asupra creștinismului și învățăturii biblice.

Dacă va ieși în stradă să vorbească despre minunatul eveniment al Nașterii Mîntuitorului, slujitorul Patrick Mahoney va fi arestat. (http://www.charismanews.com/culture/32548-minister-risks-jail-to-read-christmas-story-pray-at-capitol) Și nu, nu este vorba despre un slujitor dintr-o țară arabă, este vorba de Statele Unite ale Americii. Patrick Mahoney este directorul general al Coaliției de Apărare a Creștinismului (Christian Defence Coalition) și planifică să citească istoria Crăciunului lângă bradul de Crăciun din fața Capitoliului Statelor Unite ale Americii. Este greu de imaginat că aceasta îi poate aduce lui Patrick, cât și oricărui american un Crăciun petrecut într-o celulă din închisoare. „Totuși, asta mi se va întâmpla joi după masă”, a explicat slujitorul.

Mahoney s-a întâlnit cu oficialii poliției Capitoliului, anunțându-i că dorește să cânte colinde de Crăciun, să citească istorioara despre Nașterea lui Isus, să se roage pentru pace, dreptate și libertate religioasă, să aibă un mesaj foarte scurt cu ocazia acestei sărbători și să se roage pentru liderii politici lîngă bradul Capitoliului.

Imediat, poliția l-a anunțat că unele din aceste acțiuni ar putea fi ilegale și neconstituționale, iar insistența lui de a organiza, totuși, acest eveniment, s-ar putea sfârși cu arestarea. Motivul este Biblia – pentru că prezentarea și folosirea ei în public este interzisă. „Mi s-a spus că aș putea să țin în mână o foaie cu colinde de Crăciun, un instrument sau un aparat de fotografiat, dar dacă voi avea în mână Biblia, aceasta va fi considerată propagandă și îmi va aduce arestarea sau amendarea,” a explicat Mahoney.

Totuși, slujitorul se arată destul de hotărât în planurile sale și va merge în fața Capitoliului pentru a duce la împlinire cele propuse. El mai adaugă că „fiecare american trebuie să aibă dreptul de a-și exprima credința în locuri publice și să nu fie terorizat de autoritățile care guvernează prin intimidare sau amenințare. Dacă aceasta înseamnă că trebuie să stau în închisoare pentru că am citit din Biblie despre Crăciun, atunci consider acesta un preț mic pe care trebuie să îl plătesc.”

Tot în SUA, în statul Texas, Fundația Eliberarea de Religie (Freedom from Religion) a depus o cerere autorităților locale, prin care cer insistent demontarea unei scene despre Nașterea Mântuitorului, care a fost instalată pe un gazon din orașul Athens.

Aceasta nu este prima încercare a ateiștilor de a intimida creștinii din oraș. Dar de data aceasta biserica a decis să acționeze. Evanghelistul Ray Comfort, căruia i s-a alăturat un grup de peste 70 de pastori și slujitori, a decis să dea o replică cu Evanghelia. În fiecare loc de care ateiștii vor fi nemulțumiți, creștinii vor organiza o evanghelizare, așa ca Biblia să fie răspândită cu putere și toată gloria să fie adusă lui Dumnezeu. „Oriunde ei vor intimida cu agenda lor țintită împotriva lui Dumnezeu, vom reduce la zero terenul pentru a organiza acolo o campanie de evanghelizare” se arată hotărât păstorul. „Ateiștii pot folosi legea pentru a impune primarul să scoată semnul crucii de pe o anumită stradă, dar este lucrul nostru, să ducem această cruce la mii de oameni,” a adăugat acesta.

Este trist să vezi cum țara care a prosperat datorită respectării principiilor creștine se întoarce acum împotriva lui Dumnezeu. Dar este, totodată, atât de frumos să vezi creștini adevărați, care sunt gata să plătească pentru Domnul Isus Hristos orice preț, potrivit cuvintelor Mântuitorului: ”Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui.” (1 Petru 2:21)

Dar tu ce preț ești gata să plătești pentru credința ta în Dumnezeu?

Posted in Comune deocamdată | Leave a comment